Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua Comunei Vaculesti 2012_11

Duminică, la Văculești a fost prilej de sărbătoare, localnicii sărbătorind Ziua Comunei. Centrul Văculeștiului a devenit locul de întâlnire şi petrecere al locuitorilor comunei și al oaspeților acestuia.

De Ziua Comunei, sute de oameni au avut ocazia să se bucure de un spectacol de muzică şi dansuri populare, oferit de Ansamblul folcloric Rapsozii Botoşanilor, de Ansamblul de dansuri populare Balada și de Ansamblul de dansuri populare Cordăreanca.

Premii, diplome și flori, la Văculești


La deschiderea oficială au participat preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Doina Federovici, consilierul judeţean Costel Pătrăuceanu, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, Ioan Toma, primarul comunei Brăeşti și în calitate de gazdă, primarul comunei Văculești, Sorin Gînga.

Tot în cadrul aceste sărbători, şase cupluri din comuna Văculeşti care au împlinit în acest an 50 de ani de la căsătorie au fost felicitaţi şi premiaţi, reuşindu-se astfel să li se readucă zâmbetul pe buze.

„Ușa mea vă este deschisă”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a ţinut să remarce ospitalitatea locuitorilor comunei Văculești, lansând şi mesaj către cei care au diverse probleme. „Am venit cu mult drag în faţa dumneavoastră, vă asigur ca voi fi acelaşi om pe care l-aţi cunoscut şi voi fi alături de domnul primar şi de echipa pe care dumneavoastră aţi ales-o. Vreau să aveţi garanţia că obiectivele pe care dumneavoastră le aveţi pentru comună, împreună cu domnul primar le vom duce la îndeplinire. Vă doresc multă sănătate şi vă aştept oricând, cu orice problemă la Consiliul Judeţean deoarece în fiecare zi uşa este deschisă pentru fiecare dintre dumneavoastră.”, a declarat Florin Ţurcanu.

„Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră la această sărbătoare minunată, sărbatoarea comunei dumneavoastră şi trebuie să o sărbătorim aşa cum ştim noi mai bine. Aveţi o comună frumoasă şi înfloritoare, pe care noi ne dorim să o sprijinim cu tot ceea ce este nevoie.” a spus la rândul ei, Doina Federovici, vicepresedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Sorin Gînga, un om care a schimbat faţa comunei Văculești

Sorin Gînga le-a adresat tuturor locuitorilor comunei Văculești cele mai bune urări, „Vă mulţumesc că aţi dat curs invitaţiei şi aţi venit într-un număr atât de mare la sărbătoarea comunei noastre. Sper că vă veţi simţi bine şi îmi doresc să facem o tradiţie din această sărbătoare.”

Pe lângă fanfare şi talente locale, publicul s-a delectat cu programul susţinut de Călin Brăteanu, Adriana Bucevschi, Brânduşa Covalciuc, Sorin Filip și Sabina Ursache și un deosebist foc de artificii. (Andrei B.)

Vezi Galerie FOTO de la eveniment, Click AICI!





Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua Comunei Vaculesti 2012_11Ziua Comunei Vaculesti 2012_02Ziua Comunei Vaculesti 2012_05Ziua Comunei Vaculesti 2012_07Ziua Comunei Vaculesti 2012_10Ziua Comunei Vaculesti 2012_13Ziua Comunei Vaculesti 2012_18Ziua Comunei Vaculesti 2012_22Ziua Comunei Vaculesti 2012_23Ziua Comunei Vaculesti 2012_26Ziua Comunei Vaculesti 2012_29Ziua Comunei Vaculesti 2012_34Ziua Comunei Vaculesti 2012_39Ziua Comunei Vaculesti 2012_40Ziua Comunei Vaculesti 2012_42Ziua Comunei Vaculesti 2012_43Ziua Comunei Vaculesti 2012_44Ziua Comunei Vaculesti 2012_48Ziua Comunei Vaculesti 2012_49Ziua Comunei Vaculesti 2012_59
DorohoiNews.ro, 05-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.11.2012 la 11:11

IN SFIRSIT VACULESTIUL ARE PRIMAR !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro